Dacă deja am început să ne obișnuim cu ideea criptomonedelor și faptul că putem achiziționa diverse lucruri utilizându-le, viitorul pare să ne ducă și mai departe, spre metaverse.  Tot mai multe persoane celebre ajung să investească în artă, proprietăți și terenuri pe care le vom putea vedea doar într-un spațiu virtual.    Celebrul designer german Philipp Plein a achiziționat și el recent un teren în valoare de 1.4 milioane de dolari în metaverse.   Acesta a achiziționat terenul în lumea virtuală din metaverse denumită Decentraland. Valoarea proprietății a fost de 510 MANA, MANA fiind propria monedă cripto din Decentraland și care este echivalentul a aproximativ 1.4 milioane de dolari. Dimensiunea terenului achiziționat este de aproximativ 16,400 de metri pătrați. Proprietatea este situată într-o locație premium iar viitoarele planuri de dezvoltare vor include magazine retail de lux, divertisment, un muzeu de artă, un hotel și reședințe de lux sub denumirea de Plein Plaza.  Plein a declarat că este foarte entuziasmat și mândru în același timp să aibă această oportunitate de a fi proprietarul unei bucăți din metaverse într-o fază incipientă de dezvoltare a acestui nou tip de univers. Planurile sale sunt de dezvoltare și împărtășire a brandurilor sale și în acest mediu nou de interacțiune interumană.  Tranzacția prin care s-a realizat această achiziție a fost închisă de către Plein Group sub denumirea de Bug$ Bunny având asistența celebrului Jason Rosenstein, fondatorul și CEO a casei de licitații NFT Portion. Acesta din urmă va fi implicat și în dezvoltarea pe viitor a Plein Plaza alături de artistul digital Antony Tudisco.  Tot mai multe persoane celebre care dispun de fonduri substanțiale aleg să investească în aceste proiecte noi, virtuale. Pentru mulți pare un nou ”dotcom bubble” o eră în care apar multe proiecte virtuale și care primesc susținere de la mari branduri.  Tu dacă ai avea 1.4 milioane de dolari ai fi dispus să investești într-o proprietate în metaverse?  Dacă toate aceste concepte îți sunt străine, în ce ai alege să investești o astfel de sumă de bani?   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × trei =