Pe fondul crizei de coronavirus care a cuprins încet încet întreaga planetă, ne vedem puși în față unei schimbări de perspectivă care are loc nu doar în rândul potențialilor cumpărători, ci și în rândul celor care au deja o locuință. Nevoia de locuire a românilor va suferi, în mod evident, o rearanjare, o recalibrare în perioada următoare, în care acasă va conta mai mult ca până acum. Pe termen mediu și lung, modificările vor fi, însă, de cele mai multe ori și pozitive.

Implicaţiile sociale şi efectele asupra pieţei imobiliare a COVID-19 ar putea fi resimţite şi în anii următori, deoarece vor avea loc schimbări semnificative asupra modului de a trăi şi de a lucra. Munca la dis­tanţă, cumpărăturile online, deglobalizarea lanţurilor de aprovizionare, iniţiativele de sustenabilitate şi integrare a tehnologiei ar putea fi modificate fundamental de această criză globală.

Se discută mult în perioada asta și despre efectele pozitive ale actualei crizei asupra mediului natural și de locuit – scăderea poluării, decongestionarea rutieră etc. Pe termen mediu și lung, ne putem aștepta la mai multă popularitate pentru soluții sustenabile, fie că vorbim de consum sau producție, mâncare bio, locuințe accesibile cu spații verzi, construcțăi eco green, ansambluri rezidențiale cu spațiu exterior amplu sau dezvoltare urbană durabilă.

locuinte mai ample

Locuințe mai ample

Pe perioada pandemiei, nevoiți să stea în casă, românii au ajuns să privească cu alți ochi spațiul de locuit, pe care a trebuit să îl transforme în birou,  în dormitor, în living și chiar și în terasă. O astfel de perspectiva a schimbat preferințele cumpărătorilor de locuințe pentru că acasă va conta mai mult de acum înainte și va avea mai mare greutate. Faptul că stăm mai mult acasă înseamnă că acest spațiu devine tot mai important.

Pe fondul tendinței de a lucra de acasă care se va menține, într-o anumită măsură, și în perioada următoare, va determina o creștere a cererii pentru spații locative mai ample. Pentru o familie care funcționa în spațiul locativ doar după orele de program, munca de acasă îi va determina să schimbe compartimentarea locuinței pentru a oferii mai mult spațiu de lucru membrilor ei, sau îi va determina la achiziția unei locuințe mai mari, cu camere adicente, care să ofere aceste facilități.

La început de drum un tânăr s-ar orienta care un apartament cu o camera, un loft sau un studio, în această perioada nevoia de spațiu de birou îl va determina să se îndrepte care un apartament cu două camere.

Spații exterioare adiacente

Focusul pe spațiile exterioare e și el determinat de lunile de izolare, în care, în apartamente, românii s-au simțit închiși între 4 pereți. Nevoia de nu mai experimenta o astfel de situație îi face precauți în alegerile viitoare. Tot ce înseamnă spațiu exterior va începe să însemne mai mult decât până acum.

Când vorbim de apartamente, dacă până acum balcoanele mici reduceau din spațiu și implicit din costuri, acum tendința este către confortul dat de un spațiu exterior mai mare. Se caută apartamentele cu balcoane mari sau terase, penthouse-uri, apartamente la parter cu grădina adicenta.

Piață imobiliară a luat un avânt și pe domeniul caselor și vilelor care oferă spațiu exterior, grădini, terase. Nevoia urgentă de a scapa din închisoarea celor 4 pereți i-a determinat pe cumpărători să se îndrepte către cele finisate deja, pentru o viteză mai mare de schimbare către  acel acasă care va conta mai mult.  Migrarea care locuințe la periferia orașului sau chiar la case din localitățile în imediata apropiere a orașului este determinată de spațiul exterior amplu care acestea îl pot oferii. Potențialul exterior poate fi exploatat atât că spațiu de relaxare cât și că și spațiu de lucru. Proiecte de genul do it yourself, sau grădinăritul au fost printre ocupațiile de baza în perioada pandemiei și continuarea lor într-o locație care să le ofere spațiul necesar pentru așa ceva este la mare căutare.

locurile de relaxare

Locurile de relaxare la mare căutare

Schimbarea spațiului de locuit nu se poate face atât de repede precum am dori noi. Să nu uităm că avem apartamente din vechiul regim în care nu se punea accent pe terase, balocoane, etc. În această situație nevoia cumpărătorului se va îndrepta către locație. Imediata vecinătate cu parcuri sau locuri de relaxare, cu acces facil, care să reducă timpul de deplasare între locuință și spațiu verde va avea mai mare greutate în decizia de cumpărare. Relaxarea, o viață mai liniștită au fost puncte forte pe toată perioada crizei. Ele au ajuns să creeze chiar un mod de viață, deci ne așteptăm că pe viitor să se pună mai mult accent pe așa ceva.

Ansambluri rezidențiale noi

Datorită acestor schimbări în comportamentul consumatorului pe viitor vom vedea o reorientare și a ansamblurilor rezidențiale către construcția de locuințe care să faciliteze noile cereri. Se așteaptă că noile proiecte de ansambluri rezidențiale să fie mai confortabile, mai primitoare. Liniștea, relaxarea și spațiile exterioare vor fi pe primul loc în gândirea noilor locuințe. Facilitățile care le oferă în imediata apropiere și spațiu de locuit cu acces la un birou vor creea adevărate hub-uri imobiliare care vor atrage tot mai mulți cumpărători.

Ansambluri rezidntiale

Măsurile de distanțare socială care vor continua și pe perioada următoare vor duce la o cerere sporită pentru locuințe cu suprafețe mai generoase, cu grădini, cu facilități, parcuri și locuri de relaxare sau spații comerciale în proximitate. Criteriile de achiziție pe care se vor focusa potențialii cumpărători nu s-au schimbat notabil, însă ponderea acordată acestor criterii va fi diferită. Valoare sentimentală a cuvantaului acasă va conta mai mult și va determina un stil de viață în viitorul apropiat.